Schelet de urias

“Am dezgropat uriaşi cu mâna mea, în 1950″

Pomeniţi de toate mitologiile lu­mii, uriaşii au fost una dintre cele patru rase de umanoizi de pe Pământ. Există multe zvonuri că ar fi fost găsite morminte ale unor asemenea fiinţe, dar nu a existat nici un om care să fi spus că le-a vă­zut cu ochii lui. Liber­tatea a mers pe ur­me­le u­riaşilor şi a gă­sit un om care a participat la săpătu­rile arheolo­gice de la Ar­gedava, judeţul Giurgiu. Io­niţă Florea (80 de ani) a văzut scheletele giganţilor. Iar arheologii ne-au explicat, de fapt, des­pre ce e vorba.

“Aici era Nucetul. Pă­rin­­ţii mei spuneau că în a­ceste locuri stăteau u­riaşii. Ei le spu­neau ji­dovi, că aşa îi nu­meau aici pe uriaşi. Cre­deam că sunt po­­veşti, dar am a­vut oca­zia să văd un sche­let”, spu­ne Io­ni­ţă Flo­rea, în vâr­stă de 80 de ani, din co­mu­na Popeşti, judeţul Giur­giu. Despre ce e vor­ba?

În nordul acestei lo­ca­lităţi a fost desco­perită, în anul 1926, o cetate dacică, ie­şită din co­mun prin mărime. Cel­ care a făcut săpături aici a fost arheologul Vasile Pârvan, care era convins că a gă­sit pri­ma capitală a lui Bu­re­bis­ta. S-au efectuat săpături în mai mul­te rân­duri, pâ­­­­nă a­proa­­­­pe de anul 2000. S-a dove-dit în timp că a fost, în­tr-a­devăr, pri­ma cetate de scaun a lui Burebista, care a unificat apoi toate triburile dacilor şi a de­ve­nit un rege ce stăpânea aproa­pe jumătate din Eu­ropa.

«Când găseam oasele, ne trimiteau acasă»
Ceea ce a frapat la Ar­ge­dava sunt informaţiile con­f­orm cărora în timpul săpătu­rilor arheologice s-ar fi des­co­perit sche­letele a 80 de uriaşi, adică uma­noizi î­nalţi de aproximativ 4 me­tri. Acest lucru s-ar fi în­tâm­plat prin 1946-1954. Informaţii despre sche­­­lete de uriaşi descope-rite pe teritoriul Româ­niei au mai existat. Dar până acum nu s-a găsit nici o persoană care să declare că le-a văzut. “Eu am început să sap aici în 1947 cu echipa de arheologi. Ei au angajat vreo 30 de oameni din sat. Aveam atunci vreo 18 ani, eram cel mai tânăr, şi m-am dus pentru că ne dădeau 400.000 de lei pe zi. Puteam să cumpăr cu ei doar un kilogram de mălai. Era sărăcie la acea vreme. Odată, după ce am săpat la o adâncime de patru metri, am găsit o glavă (craniu – n.r.) foarte ma­re, cam de vreo două sau trei ori cât al unui om. Le-am spus arheolo­gilor. Æeful era atunci Ro­setti (Dinu V. Rosetti – n.r.). Ne-a trimis imediat aca­să pe noi, sătenii, şi au săpat doar ei. Oasele le-au pus într-un camion cu prelată. Unde le-au dus, nu ştiu. Am săpat aşa timp de trei ani şi am mai găsit uriaşi. Să zic aşa, aveau vreo patru metri lungime. Când gă­seam oasele, arheologii ne tri­miteau a­casă, să nu ve­dem noi ce e acolo. Dar noi ve­deam, că nu eram orbi. Æi uite aşa am dezgropat uriaşi cu mâ­na mea în 1950″, a spus Ioniţă Flo­rea.

La Argedava s-au mai găsit şi calendare solare asemănătoare cu cele de la Sarmizegetusa, dar care au dispărut, cu tot cu oasele de uriaşi, nu se ştie unde.

Novac e cel mai renumit

Au rămas legendele u­riaşilor porecliţi “Ji­dovi”, nu se ştie de ce, peste tot în zona de sud a Mun­teniei. La sud de Popeşti există o vale care se înt­in­de de la Olt până la Giurgiu. Legenda spune că un uriaş, pe nume No­vac, cel mai renumit dintre toţi, s-a luptat cu un ba­laur care le făcea rău oa­menilor. Simţindu-se în­vins, balaurul a fugit şi a lăsat o dâră pe pământ. Aceasta este “Brazda lui Novac”.

În Tangâru, la aproximativ 15 kilometri de Popeşti, se află o altă ridicătură de pământ, tot o fostă cetate dacică, atestată arheologic.

“Măgura asta a fost făcută de jidovi, de uriaşi. Aşa spun poveştile din bătrâni. De aici până dincolo de Teleorman o să vedeţi asemenea măguri (movile – n.r.) făcute de uriaşi”, ne-a spus Ion Ene, de 71 de ani, din comuna Tangâru, judeţul Giurgiu

«Au venit la noi, din Est, cu 7000 de ani în urmă»

“Cu aproximativ 7000 de ani în urmă, în zo­na României se dezvoltase o civilizaţie îna­intată, sedentară, cu o cultură strălucitoa­re. Peste ei au venit populaţii din Est, nu­mi­te de arheologul american Maria Gimbutas civilizaţia kurganelor. Diferenţa dintre po­pulaţiile autohtone şi cele invadatoare era în primul rând de înălţime, cei veniţi fiind mai înalţi – lucru atestat arheologic – răz­boi­nici, buni metalurgi şi constructori de ce­tăţi aşezate pe înălţimi. Aşa se explică faptul că în legende toate cetăţile vechi sunt con­stru­ite de uriaşi, iar agricultura perfor­man­tă este legată de plugul metalic adus de ei. Altfel spus, uriaşii au venit din Est, cu 7000 de ani în urmă. Răspândirea acestor populaţii de uriaşi în toată Europa, apoi în Ori­en­tul Mijlociu şi nordul Africii, a dus, se pa­re, la naşterea legen­delor despre uriaşi. E foarte posibil ca ei să se fi a­si­miliat în marea masă a populaţiilor autoh­to­ne, mai mici de înălţi­me, aşa cum spun, de altfel, şi legendele, şi astfel să fi dispărut. Reminiscenţe ale acestor uriaşi le vedem cu ochii noştri: se mai nasc din când în când oameni foarte înalţi. Me­dicii le spun persoane bolnave de gigantism. Æi aici este de amintit faptul că mito­lo­giile vorbesc despre uriaşi ca despre o ra­să umanoidă degenerată, nereuşită”, ne-a explicat arheologul Traian Popa (foto).(sursa:http://www.libertatea.ro)

Giganţi sau titani există, sub o formă sau alta, în mitologiile şi legendele multor popoare.

Cel mai mare schelet de uriasi descoperit

Cea mai mare fosila umana – Acelasi Pliniu cel Batran afirma in Istoria Naturala ca, in timpul unui cutremur devastator care a lovit Creta, un intreg perete de munte s-a naruit complet. Catastrofa a dezvaluit cretanilor ramasitele misterioase ale unui individ de proportii uriase. Masuratorile au aratat ca oasele apartineau unui barbat cu o inaltime de 20,4 metri. (sursa:http://www.descopera.ro)

MITUL URIASILOR DIN MUNTII APUSENI

Legendele si basmele romanesti vorbesc destul de frecvent despre uriasi. In mitologia populara, uriasii sunt fapturi lenese, puse mereu pe harta, cam greoi in gandire, razbunatori si sangerosi. Dar sunt si pobesti care arata o alta fata a uriasilor: fapturi cu capacitati fizice si psihice iesite din comun, constructori extraordinari ai cladirilor colosale.

In Romania, exista nenumarate marturii despre o civilizatie a uriasilor. Practic, fiecare zona a tarii are povesti despre eroi de staturi formidabile, novaci, cum li se spune in unele locuri.

In zona Bihorului, se povesteste din batrini ca Decebal a fost de acord sa-i lase sa traiasca in Muntii Apuseni, linistiti, cu conditia ca acestia sa-i pazeasca comorile.

Batranii din zona satului hunedorean Ardeu spun ca pe vremuri traia o familie de uriasi care a fost insarcinata de Decebal sa pazeasca un plug de aur in marime naturala, la care erau legati doi boi, tot din aur, si tot din marime naturala, piese la care capetenia dacilor tinea tare mult si pe care le-a ascuns intr-o pestera, a carei intrare a fost apoi zidita. Povestea a fost transmisa din tata in fiu, nefiind scrisa niciodata, si ca urmare nu se mai pastreaza prea multe amanunte legate de perioada istorica a intamplarii, ci doar fapte.

Legenda spune ca afland de comoara de sute de kilograme de aur, un grup de flacai ce doreau sa devina bogati peste noapte s-au incumetat in munti. Si-au luat cu ei sabii, coase, furci si tarnacoape, plus trei carute trase de boi, ca sa aiba cu ce-si cara inapoi prada. Pestera era pazita, cu randul, de tatal si fiul cel mare din familia uriasilor.

In ziua in care grupul de pradatori a ajuns in apropierea pesterii, de paza era fiul cel mare al uriasilor. Cu mancare la el, parintii l-au trimis pe cel mai mic. Acesta a uitat insa sa ia cu el si cele trei paini de care fratele sau avea nevoie ca sa se sature. Infometat, flacaul urias i-ar fi spus celui mic: “ramai tu aici ca eu ajung mai repede acasa si vin cu paine destula ca sa mancam amindoi”.

Schelet de Urias

Ceata de pradatori a ajuns la gura zidita a pesterii exact in intervalul in care mezinul familiei de uriasi era singur. Acesta nu stia de ce si de cine trebuie pazita intrarea in pestera. I-a vazut pe oameni agitandu-se cu furcile si sabiile in preajma lui si a crezut ca sunt, de fapt, niste jucarii. Distrat la culme, mezinul nu a observat cum, mai incolo, o alta parte din ceata a taiat un bou, a
indesat in el otrava, dupa care l-a intins in fata lui. Infometat, micul urias n-a stat pe ganduri si s-a infruptat din mancarea otravita. La scurt timp, mezinul familiei de uriasi a murit.

Pradatorii au apucat sa sparga o parte din zidul care acoperea intrarea in pestera, dar dupa ce au intrat, tavanul s-a prabusit peste ei si au murit cu totii. Carutele cu boi au ramas afara. Cand s-a intors flacaul urias, a ramas mut de durere. A alergat acasa si i-a povestit mamei sale ce s-a intamplat cu mezinul. Uriasa n-a crezut pana cand nu a ajuns la locul cu pricina. A vazut ca cei care i-au omorit copilul au fost inghititi de pamant, insa, inebunita de durere, a inceput sa rascoleasca pamantul.

Batranii din Ardeu povestesc ca asa au aparut dealurile din zona si asa a fost scos la lumina calcarul de calitate pe care, de veacuri l-au folosit apoi pentru a face var, indeletnicirea lor de baza, pana in urma cu 20 de ani.

Etnologul Marcel Laptes explica aparitia si conservarea mitului uriasilor: Acesti uriasi nu erau personaje malefice. Ei ii pedepseau pe oameni daca acestia nu respectau un anumit regim de viata si erau proprietari ai comorilor naturii, pe care, desigur si le pazeau singuri.

La comunitatile izolate, cum sunt cele din Apuseni, oamenii traiesc intr-un mediu al misterului si al supranaturalului. Apropierea fata de natura a oamenilor de aici ii face mai usor sa creada in astfel de forte. Oamenii din aceste sate au un cu totul alt mod de a percepe mediul inconjurator. Pentru ei, absolut orice are viata si fiecare element are rolul sau bine stabilit in Univers, de la ultimul fir de iarba, pana la stelele de pe cer. (sursa: http://www.carpinet.net)

Vezi emisiunea dedicata uriasilor, “Descoperiri in Muntii Bucegi”

Partea 1

Partea 2

Partea 3

Partea 4

Partea 5

Partea 6

Partea 7

Partea 8